De generatii intregi tocurile au reprezentat farmec si feminitate, dar o pereche de pantofi cu toc a fost candva un accesoriu essential al barbatilor.
Frumosi, provocatori si sexy – pantofii cu toc reprezinta cu usurinta aceste atribute, dar nu sunt intotdeauna practici: nu sunt buni pentru escapade la munte sau pentru a conduce – raman intepeniti in lucruri, deci doamnele si domnisoarele sunt sfatuite sa stea departe de iarba, gheata sau strazi pietruite.
Tocurile nu par a fi deloc confortabile, ca si cum nu au fost facuti pentru a-i purta. Initial, chiar asa a si fost.
Pantofii cu toc au fost purtati secole de-a randul in Orient ca forma de incaltaminte de echitatie. Un bun calaret era essential pentru stilul de lupta al Persiei (Iranul de azi). Cand soldatul se ridica din sa, calcaiul il ajuta sa obtina cea mai buna pozitie pentru a putea trage cu arcul.
La sfarsitul secolului al 16-lea, sahul persan Abbas avea cea mai numeroasa armata de cavalerie din lume. Era dornic sa creeze legaturi cu conducatorii din Europa de Vest pentru a-l ajuta sa invinga pe cel mai mare dusman al sau, Imperiul Otoman.
In 1599, sahul Abbas a trimis prima misiune diplomatica persana in Europa. Persanii au starnit un val de interes in intreaga Europa de Vest, in special cu pantofii lor cu toc. Acest stil a fost adoptat cu entuziasm de catre aristocrati, care doreau sa capete un aspect mult mai viril, masculin. Se pare ca la vremea respectiva doar pantofii cu toc faceau barbatii sa arate mai masculini.
Incet-incet, moda a patruns si in randurile inferioare ale societatii, iar clasa aristocrata a raspuns dramatic prin cresterea inaltimii tocurilor, si asa au aparut primii pantofi cu toc inalt.
Pe strazile noroioase si pline de fagase din orasele europene ale secolului al 17-lea, acesti pantofi nu aveau absolut nicio utilitate, dar tocmai asta era si scopul aristocratilor: cel mai bun mod de a-ti arata statutul era chiar impractibilitatea (dovada fiind si stilul vestimentar, incomod, pentru a-ti arata statutul lor de privilegiati), ei nefacand parte din clasa muncitoare si nu aveau de parcurs distante lungi, sau nu erau nevoiti sa stea mult timp in picioare.
Cand vine vorba de colectionari de pantofi, Luis al XIV-lea a fost fara indoiala unul dintre cei mai celebri. Pentru un rege de calibrul sau avea doar 1,63 m inaltime, completandu-si statura cu inca 10 cm, purtand pantofi cu toc, fiind adesea pictati cu scene de lupta. Tocul si talpa erau intotdeauna rosii – colorantul fiind foarte scump. Moda s-a raspandit repede si in alte tari, Charles al II-lea al Angliei adoptand acelasi stil la incoronarea sa din 1661, purtand o pereche de pantofi cu toc enormi, desi el insusi era inalt de 1,85 m.
In 1670, Luis al XIV-lea emite un decret prin care doar membrii curtii aveau voie sa poarte tocuri rosii.
Desi initial europenii au fost atrasi de acesti pantofi cu toc pentru ca inspirau un aer macho, s-a declansat si miscarea feminina de adoptare a elementelor de imbracaminte pentru barbati – in 1630 femeile au inceput sa poarte parul mai scurt si sa adauge epoleti la tinutele lor, fumau pipe si purtau palarii foarte masculine. Acesta a fost si motivul pentru care femeile au adoptat pantofii cu toc, in efortul lor de a masculiniza tinutele lor.
Din acea perioada, clasa bogata a Europei a adoptat modelul de pantof cu toc unisex pana la sfarsitul secolului al 17-lea, cand moda a inceput sa schimbe din nou – barbatii au inceput sa poarte tocuri mai patratoase, robuste, mult mai scurte, in timp ce tocurile purtate de femei erau mai curbate si subtiri.
Varful pantofilor de dama erau adesea conici, astfel incat atunci cand varful acestora ieseau la iveala de sub fusta, picioarele pareau mai mici si pline de gratie.
De cand nu mai poarta barbatii pantofi cu toc?
Odata cu aparitia miscarii intelectuale cunoscuta sub numele de Iluminism s-a pus accent pe educatie, rational si util, in defavoarea privilegiului. Moda barbatilor s-a reorientat spe haine mai practice. In Anglia, aristocratii au inceput sa poarte haine simplificate care erau mult mai practice in activitatea lor de administrare a mosiilor de la tara.
Acesta a fost momentul inceperii a ceea ce a fost numita Marea Renuntare a Sexului Masculin – barbatii au incetat sa mai poarte bijuterii, culori tipatoare si ostentative in favoarea unui look mai sobru si omogen. Imbracamintea pentru barbati nu mai era atat de evidenta in a demonstra diferenta de clasa sociala, si in acelasi timp diferenta dintre sexe a devenit mai pronuntata.
Tot atunci apare si discutia despre cum barbatii, indiferent de clasa lor sociala, daca sunt educati, pot deveni „cetateni”. In schimb femeile erau vazute ca emotive, sentimentale si „ne-educabile”. Imaginea femeii dezirabile incepe sa fie construita in termeni de moda, iar pantofii cu toc inalt, odata separati de functia lor initiala de calarie, devin un accesoriu asociat frumusetii feminine.
Tocurile au devenit „prostesti” si efeminate pentru barbati, iar din 1740 acestia nu au mai fost purtati de catre barbati.
Oare va veni din nou vremea cand barbatii vor purta din nou tocuri? Cine stie, daca asta devine un factor de a-si etala puterea, barbatii vor fi la fel de dispusi ca si femeile sa poarte pantofi cu toc.
Sau… poate nu. Speram sa nu avem ocazia sa vedem asa ceva pe strada :)